Aurelian Temisan revine

Salut praduitorilor.
La fel ca Aurelian Temisan, am zis sa mai scriu 2 fraze, ca sa-si aminteasca bunicile din voi de acest blog. Sunteti toti pe la casele voastre, cu sot/sotie, copii, responsabilitati, craciun la socri si revelion cu cumnati sau nu sunt singurul cu acelasi by default state?

Stateam aseara, bantuind internetii, cu o bere langa si un cheesecake in proces de, si din greseala am dat de o piesa mai veche, care la randul ei m-a facut sa caut alte piese mai vechi romanesti, de le ascultam pe la cele mai adevarate petreceri din viata unui om – alea de pe la douaj de ani. M-a luat asa un fior de melancolie (stiu, sunt un sensibil) de m-am apucat de vorbit si sunat tot felul de omuleti cu care mai petreceam prin vremurile alea. Mi-e tare dor sa dam o petrecere din aia cum era pe vremuri, cu muzica aferenta, 20% din oameni care ii cunosti, dar pana la sfarsit erati toti in brate, plangand, ca am auzit ca asa fac betivii. Fara nici un fel de pretentii sau asteptari, doar voie buna.

Cred ca-s cam pierdute vremurile alea. Sau extrem de rare, cred ca era ceva mai mult atmosfera si starea oamenilor, ca petreceri se dau si acum. Sau poate doar am imbatranit eu. Curand, Despacito va fi un slagar, asta e mostenirea ce o vom lasa dupa noi.

Intr-o alta ordine de idei, traind in observatie cum ma stiti, oamenii din jur mi se par extrem de ciudati. Persoana care mi-a facut handover imi recomanda sa zambesc mai mult, ca nu zambesc de ajuns aparent. I-am spus ca nu lucrez la Mac ca sa zambesc fortat, asa ca prefer sa zambesc natural. Aparent i-am distrus lumea, pentru ca era foarte surprinsa de raspuns. Asa e moda aici – toata lumea un zambet larg pe fata, totul e bine, totul e frumos, hai sa fim happy and peachy, totul e roz, nu exista nimic rau pe lume si suntem in pamantul promis. Inteleg pozitivismul si optimismul, dar e dus la extrem, pentru ca stii anumite detalii la fiecare si nu poti fi atat de prost incat sa crezi ca aluia ii e atat de bine incat se lauda cu asta. Mi se pareau amuzante povestile si meme-urile cu „imi pun masca cu zambet si ma duc la serviciu” inainte, pentru ca nu le credeam chiar atat de adevarate, dar aici e fix asa si e putin infricosator. Coae, inteleg ca lucrez in customer service, dar totusi nu pot zambi ca un retard care-si scoate scame din buric.

Data viitoare, despre cum unii oameni pot vorbi 30 de minute fara sa spuna nimic si neputinta mea de a face asta.

Anunțuri

~ de kOoDoO pe 26 Octombrie 2017.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: